Forumul Educației România- Republica Moldova

Ecosistemul educațional în lumea digitalizată
Școala și învățarea în era inteligenței artificiale. Întrebări, practici promițătoare și perspective pentru lideri educaționali, profesori și elevi

Ediția a V-a
27-28 OCTOMBRIE 2024
Aula Magna „Mihai Eminescu” – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Organizatori

Parteneri

Sponsori

Despre Forumul Educației

Forumul Educației România – Republica Moldova este un eveniment educațional care promovează și susține învățarea, inovarea, exprimarea opiniilor și transferul practicilor profesionale de succes din sistemele educaționale din cele două țări, cu scopul îmbunătățirii educației pentru copiii și tinerii din școlile și universitățile noastre.

Evenimentul oferă participanților oportunități unice de învățare, schimb de bune practici educaționale și inițiative inovatoare în domeniul educației școlare și universitare, prin sesiuni plenare, paneluri de discuții, workshopuri și alte activități.

Ce își propune Forumul Educației România – Republica Moldova?

  • Crearea unui spațiu de conversații între profesioniștii din cele două sisteme educaționale, pentru învățare și inovare;
  • Identificarea și multiplicarea exemplelor de practici profesionale promițătoare și cu impact asupra învățării;
  • Dezvoltarea și implementarea de proiecte, programe, studii, cercetări și politici publice care să contribuie la creșterea calității educației pentru copiii și tinerii din cele două sisteme educaționale.

Explorând viitorul educației: Concluzii de la Forumul Educației România – Republica Moldova | Ediția a V-a

Forumul Educatiei

 

Forumul Educației România – Republica Moldova, ajuns la a V-a ediție, a fost o platformă importantă de schimburi de idei și bune practici pentru profesori, cercetători și lideri educaționali din România, Republica Moldova și Ucraina. Cu tema „Școala și învățarea în era inteligenței artificiale. Întrebări, practici promițătoare și perspective pentru lideri educaționali, profesori și elevi”, evenimentul a reunit peste 700 de participanți dedicați identificării soluțiilor și metodelor inovatoare pentru adaptarea educației la nevoile generațiilor viitoare.

Prima zi a forumului a fost marcată de intervenția profesorului John Hattie, autorul renumitului concept „Visible Learning”. Acesta a împărtășit participanților viziunea sa despre metodele de predare care pot amplifica semnificativ impactul educației asupra elevilor. Hattie a susținut că profesorii trebuie să devină „evaluatori ai propriului impact” și să se concentreze pe rezultatele învățării, nu doar pe metodele tradiționale de predare. „Nu contează cum predați, ci cum învață elevii și care este impactul asupra învățării lor”, a afirmat acesta, stârnind reflecții și dezbateri profunde printre participanți, care și-au împărtășit experiențele și strategiile de a transforma fiecare lecție într-o experiență de învățare vizibilă.

În a doua zi a Forumului Educației, participanții s-au implicat activ în workshop-uri tematice ce au explorat aplicațiile tehnologiei avansate în educație. Hewlett Packard Enterprise România a prezentat soluții de control al accesului digital și protecție cibernetică, evidențiind importanța securității în mediul educațional. Lenovo și Shape Robotics au impresionat audiența cu produsul Thinken, oferind o demonstrație a modului în care roboții educaționali pot fi integrați în predarea materiei umaniste, încurajând o abordare interactivă și inovatoare a procesului de învățare. Promethean a completat experiența educațională prin display-uri interactive, unde profesorii au demonstrat cum se pot folosi resursele digitale pentru a face lecțiile mai dinamice și atrăgătoare.

Această colaborare între parteneri tehnologici și profesori a subliniat angajamentul comun față de educația digitală și inovarea pedagogică, punând bazele unui sistem educațional mai bine adaptat nevoilor actuale ale elevilor și profesorilor. Forumul a deschis perspective noi și a creat un cadru de dezvoltare pentru profesori, ajutându-i să integreze tehnologia și noile metodologii în predare, contribuind astfel la progresul învățării vizibile și eficienței în educație

Edițiile anterioare

 Fiecare dintre cele patru ediții a reunit peste 250 de persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale, reprezentanți ai autorităților naționale (Ministerul Educației, Parlament), reprezentanți ai societății civile, cadre didactice preuniversitare și universitare din România și Republica Moldova, precum și din Diasporă.

Ediția a III-a s-a desfășurat la Iași în perioada 17-18 noiembrie 2023.

Tema: Evaluarea învățării în era inteligenței artificiale. Provocări, dileme, practici promițătoare.

Ediția a IV-a s-a desfășurat la Chișinău în perioada 17-18 mai 2024.

Tema: Profesorul față în față cu provocările diversității în educație

Ediția I s-a desfășurat la Iași în perioada 27-28 octombrie 2022. 

Tema: Ecosistemul educațional digitalizat. Provocări și perspective în România.

Ediția a II s-a desfășurat la Chișinău  în perioada 5-6 mai 2023. 

Tema: Învățarea și Leadershipul Învățării. Provocări, inițiative și demersuri în contextul lumii digitalizate.